Are balta pește, Stiri in imagini

Târgoviște: Proiect european de peste 17 milioane lei pentru cartierul Romlux (prezentare)

proiect romlux

Executivul Primăriei Târgoviște a organizat astăzi o conferință de presă cu ocazia semnării contractului de finanțare pentru proiectul „Eu sper – Dezvoltarea integrată a comunității marginalizate Romlux”.

Proiectul se derulează prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) și are o valoare totală de 17.218.266,53 lei; finanțare nerambursabilă – 98,18% din valoarea totală eligibilă aprobată. Perioada de implementare este de 36 de luni.

Primarul Cristian Stan a prezentat modul în care acest proiect se va dezvolta, pe mai multe domenii de activitate. O primă componentă se referă la creșterea accesului și participării la educație. Ce presupune:

  • 136 de copii/272 de părinți și tutori legali selectați în grupul țintă și consiliați;
  • 96 de copii beneficiari de programul „Școală după școală”;
  • 384 de pachete suport/kit-uri educaționale acordate;
  • 2 excursii tematice și 2 tabere organizate.

Parteneri sunt Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, Grădinița cu program prelungit nr. 15 și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei.

A doua componentă are în vedere sprijinul pentru accesul și/sau menținerea pe piața muncii – măsuri pentru gpsirea unui loc de muncă:

  • cel puțin 600 persoane informate;
  • 350 de persoane consiliate profesional;
  • 350 de subvenții acordate;
  • 106 de persoane angajate;
  • 106 subvenții acordate angajatorilor timp de 12 luni.

A treia componentă vizează susținerea antreprenoriatului:

  • 100 de persoane participante la cursuri de formare antreprenorială;
  • 100 de persoane participante la cursul de competențe informatice;
  • 200 de subvenții acordate;
  • 100 de planuri de afaceri realizate din care se vor selecta 28 în vederea acordării de micro-granturi (28×25.000 euro).

A patra componentă a proiectului se referă la sprijinirea dezvoltării/furnizării de servicii socio-medicale:

  • 570 de persoane beneficiare de servicii socio-medicale;
  • 570 de pachete de analize gratuite;
  • 30 de beneficiari de servicii de îngrijire la domiciliu;
  • 570 de kit-uri medico-sanitare acordate;
  • 50 de persoane beneficiare de pachete medicale de imagistică și rezonanță magnetică;
  • 200 de persoane beneficiare de analize oftalmologice și ORL;
  • acordarea a 150 de dispozitive auditive și ochelari de vedere.

Una dintre cele mai importante secțiuni din proiect – îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru persoane din grupul țintă:

  • aproximativ 200 de gospodării care vor primi sprijin în vederea reabilitării locuințelor.

Ultima componentă se referă la campaniile de informare și conștientizare:

  • 12 evenimente organizate;
  • ateliere de lucru, montarea de băncuțe și coșuri de gunoi, plantare de copaci.

Cristian Stan: Este un prim proiect major care se dresează comunității marginalizate din cartierul Romlux și un prim proiect care va contribui, cred eu, într-un mod foarte clar la reducerea marginalizării de care vorbim. (…) Nu este singurul pe această zonă. Mai avem și proiectul pe GAL, deja, strategia a fost aprobată. Acel proiect are o valoare mai mare – aproximativ 7 milioane de euro și vizează, de asemenea, intervenții în zonele marginalizate, dar acolo discutăm și de construirea unei creșe, reabilitare grădinițe, centru de bătrâni, bloc de locuințe sociale ș.a.m.d.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva