Liberalii dâmbovițeni au ieșit din rutina obiectivelor electorale. Oamenii nu-și mai propun procente, ci voturi exacte. Care, funcție de prezența la urne, pot însemna un succes major sau un eșec la fel de remarcabil. Sau, ca să nu ne ia valul de pe mal, obiectivele însele sunt realiste sau iluzorii dinainte de start.
Mai întâi a ieșit președintele PNL Dâmbovița, Mihail Volintiru, și ne-a explicat cu seriozitate că-și propune la nivelul județului numărul de 32.389 voturi. Pentru că atâtea semnături a strâns pentru susținerea listei de candidați la europarlamentare.
A venit apoi președintele PNL Pucioasa, Ciprian Iacob, și ne-a explicat (tot cu seriozitate) că obiectivul județean e, de fapt, 34.560 de voturi. Pentru că… Mai bine citiți AICI explicația.
În sensul celor de mai sus, ultima declarație îi aparține președintelui PNL Târgoviște, Gabriel Cristache, și se referă la obiectivul Organizației Municipale: 5640 voturi. Explicația rimează cu cea a lui Volintiru: pentru că atâtea voturi a strâns PNL Târgoviște pentru susținerea listei de europarlamentari:
Ne dorim foarte mult ca primul examen pe care îl avem, la alegerile din 25 mai, să avem un rezultat mult mai bun decât cel înregistrat în urmă cu 4-5 ani, în 2009. Atunci, în Târgoviște, PNL a primit 1708 voturi, dacă nu mă-nșel. Credeți-mă că orice vot pe care îl vom lua peste acest număr de voturi va fi o victorie pentru noi.
5640 de voturi este target-ul pe care mi l-am propus. Sper să-l ating, sper să-l depășesc, vom vedea. Este numărul de semnături pe care l-am strâns pentru înscrierea candidaților la europarlamentare. 5640 de semnături am strâns pe municipiu. Mă gândesc că avem o șansă să primim aceste voturi.
Laolaltă cu cele de mai sus, Cristache a vorbit și despre situația pe care a găsit-o în filială când s-a înscris, cât de efervescentă era, câți membri cotizau:
Pe hârtie erau vreo 700. În realitate, după ce am periat listele, ne-am trezit că aveam vreo 150 care plăteau cotizația. Noi, împreună, ne-am împărțit cartierele, am fost, am vorbit, am sunat la fiecare… Inclusiv eu, în momentul în care mi-am depus adeziunea, mi s-a dat o listă în mână, în micro 6. Zice: „Tu trebuie să te duci și să-i verifici pe ăștia de pe listă, să vezi dacă mai au treabă cu noi, mai sunt, nu mai sunt”. Și, credeți-mă, am avut surpriza atunci, chiar în zona Roger, să găsesc, cam din 25, vreo 3 care mai erau pe-aici. Restul, plecați pe la București, plecați în străinătate, pe alții nu i-am găsit deloc. A fost destul de șocant.
Onoare muncii!
Comentarii recente