Partidul Național Liberal va organiza astăzi, în mai multe orașe din țară, mitinguri de susținere a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Tudose. O astfel de manifestație va avea loc și la Târgoviște, organizată și promovată intens de PNL Dâmbovița.
Doar că, foarte virulenți în spațiul public când folosesc expresii precum „justiție”, „lege”, „stat de drept”, liberalii de aici sfidează ei înșiși legea. Așa se face că, ocupați cu promovarea mitingului, au „scăpat” o chestiune esențială: să se adreseze Primăriei, cu cel puțin 3 zile înainte de eveniment, pentru a obține avizarea manifestației așa cum spune legea:
Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice
Art. 6.Pentru organizarea adunărilor publice solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea.Art. 7.Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie să menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexă.
Vreau să observați că Partidul Național Liberal, în mod public, prin comunicate de presă, prin postări pe paginile de facebook ale organizațiilor locale îndeamnă oamenii să iasă în stradă în această seară, la ora 18.00, în fața prefecturilor, pentru a lua cunoștință de textul moțiunii de cenzură și pentru a înmâna reprezentantului Guvernului în teritoriu un exemplar al acestei moțiuni.
În primul rând, avem de-a face cu o ieșire în stradă care este asumată politic. Și cred că este normal ca PNL să ceară primăriilor din municipiile reședință de județ unde și-au propus să facă aceste manifestații autorizarea legală. Nu cred că putem la nesfârșit ca în România să ieșim fiecare în stradă oricând, oricum, fără să respectăm un cadru legal care este suficient de permisiv. Și cred că nimeni n-ar avea nimic împotriva unei manifestații. Dar asumarea politică a consecințelor trebuie făcută, iar respectarea legii într-un stat de drept, că tot vorbim mereu de stat de drept, trebuie să fie prioritară.
Altfel, președintele PSD Dâmbovița nu lasă nicio șansă moțiunii, în Parlament:
În al doilea rând, vă asigur că, oricâte citiri în piața publică vor face cei din PNL, poziția parlamentarilor PSD este fermă. Ea a fost exprimată și de Comitetul Executiv Național, dar și în întâlnirile de la grupurile parlamentare. Guvernul Tudose va fi susținut de parlamentarii PSD, moțiunea va fi respinsă. Ceea ce fac cei din PNL este doar un exercițiu de imagine, în condițiile în care sondajele de opinie arată în continuare o cotă foarte bună pentru Partidul Social Democrat (44%) și o cotă foarte bună pentru aliatul nostru la guvernare, ALDE (peste 11%), ceea ce înseamnă că nu s-au produs niciun fel de mutații n opțiunile electoratului din România.
Mai spun un singur lucru: toate datele din moțiune sunt în contradicție cu lucrurile concrete pe care eu le-am susținut astăzi și care sunt confirmate de instituții cu responsabilități în țară, dar și instituții internaționale.
Onoare muncii!
hai, mai ușor cu statul de drept pe scări că se deschiolează
aici este vorba și de o mare oftică pentru că fără prea mare tam-tam liberalii au făcut-o
populiștii național-comuniști tot amenință că scot milionul la un mega-miting de susținere a penalilor, dar nici măcar pe Floricica dansatoarea n-au convins-o 😀 )))
pentru prostie (va trece e-moțiunea cînd mi-or dubla mie pensia!) liberalii să fie amendați! vezi cum faci Jîjîie că nu mai pupi tu prefectureală.
ps: felicitări pesedime că ați adjudecat sediul „European Medicines Agency – EMA”! 😉