Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vine, la rându-i, să tragă un semnal de alarmă în direcția primarilor pe subiectul accesării fondurilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). În condițiile în care programul are finanțare asigurată, lentoarea sau indiferența cu care mai mulți edili tratează această oportunitate pare de neînțeles. În Dâmbovița, din 246 de proiecte aprobate, s-au depus, până acum, documentații pentru doar 137. Termenul limită pentru depunerea acestor documente este 30 octombrie!!!
Corneliu Ștefan: Vreau să trag un semnal de alarmă tuturor primarilor, pentru a finaliza cât mai repede documentațiile privind proiectele pe care le-au depus la Ministerul Dezvoltării. Să le depună cât de repede, pentru a putea semna contracte de execuție. Sunt proiecte care vor dezvolta efectiv absolut toate localitățile din județ și cred că fiecare primar, fiecare consiliu local are nevoie de aceste proiecte.
Onoare muncii!
Comentarii recente