Duminică, 10 septembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de sfințire a Mânăstirii Stelea din Târgoviște.
Acest eveniment va avea loc după ce, la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, începând cu anul 2001, a fost consolidată şi reabilitată biserica, a fost restaurată pictura, s-a efectuat curățirea componentelor artistice din piatră, s-a reconstruit stăreția și un nou corp de chilii, s-a înlocuit acoperișul la chiliile existente, muzeu și turnul clopotniță, s-a construit Sala Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, a fost realizat gardul de zid împrejmuitor din incinta mânăstirii, a fost reabilitată Casa Egumenească, în care a fost inaugurat Muzeul Eparhial (2004), ce a fost reamenajat complet (2016) și a fost realizată amenajarea peisagistică a incintei.
Amintim că locaşul de cult, monument de referinţă pentru arta Ţării Româneşti din secolul al XVII-lea, este ctitoria Voievodului Vasile Lupu al Moldovei, din anul 1645, fiind construită, ca semn al împăcării cu Voievodul Matei Basarab. De asemenea, precizăm că, aici, a funcționat prima instituție de învățământ superior din Muntenia, Schola graeca et latina, în secolul al XVII-lea.
Conform tradiției noastre ortodoxe liturgice, acest moment reprezintă o ocazie specială pentru credincioșii care vor dori, bărbați și femei, de a se închina și intra în Sfântul Altar, până seara târziu.
Ceremoniile vor debuta, în ziua de 9 septembrie a.c., cu Vecernia solemnă a sărbătorii, începând cu ora 18.00.
Invităm credincioșii să participe, în număr cât mai mare la slujba de la Mânăstirea Stelea, duminică, 10 septembrie a.c., începând cu ora 7.00.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
Comentarii recente