Senatul Universității „Valahia” din Târgoviște a hotărât să-i acorde primarului municipiului, Cristian Stan, titlul de „Membru de onoare al Senatului Universitar”, evenimentul fiind propus să aibă loc cu prilejul ședinței de la finalul acestei luni, 29 septembrie.
Hotărârea Senatului a fost adoptată în urma propunerii rectorului Călin Oros și ea este fundamentată pe activitatea desfășurată de Cristian Stan de-a lungul anilor pentru afirmarea valorilor municipiului Târgoviște, cu accent pe susținerea necondiționată a învățământului superior din fosta Cetate de Scaun.
Procedural, urmează ca primarul să înainteze un răspuns de acceptare a titlului pe care Senatul Universității urmează să i-l acorde, iar apoi, festivitatea propriu-zisă, din 29 septembrie.
Onoare muncii!
Comentarii recente