Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a alocat sumele pentru obiectivele de investiții derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II
Astăzi, 19 iulie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat lista obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, ce se derulează în perioada 2017 – 2020.
Judeţul Dâmboviţa a primit finanţare pentru 246 de obiective de investiţii (din 425 de solicitări depuse), în valoare totală de 747.745.132,34 lei (aprox. 164 milioane Euro). Consiliul Judeţean Dâmboviţa va derula, prin intermediul acestui program, 21 de investiţii în domeniul modernizării infrastructurii rutiere şi a realizării reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în zona fostei unităţi militare de la gara din Târgoviște.
În comparație cu PNDL I, în cadrul căruia Județul Dâmbovița a obținut finanțare, în valoare totală de 368.270.514,48 lei (aprox. 81 milioane Euro), pentru 132 de obiective de investiții, în cadrul celei de a II-a etape a PNDL, finanțarea alocată județului nostru este de două ori mai mare, iar numărul obiectivelor de investiții a crescut cu 114.
În perioada următoare, MDRAPFE va trimite notificări către unităţile administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate la finanţare proiecte de investiţii, în vederea comunicării termenului până la care acestea au obligaţia să trimită documentaţiile tehnico-economice, însoţite de avizele şi acordurile necesare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, mulţumeşte, pe această cale, Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, și domnului Adrian Țuțuianu, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în prezent senator și ministru, pentru sprijinul alocat judeţului Dâmboviţa în acest sens. Totodată, pentru o bună derulare a programului, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa face apel către toţi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale să gestioneze cu interes şi responsabilitate toate etapele necesare obţinerii finanţării pentru proiectele aprobate.
Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora prin finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, derulat în perioada 2017 – 2020, poate fi vizualizată pe pagina oficială a Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la secţiunea Lucrări publice – Programul Naţional de Dezvoltare Locală – http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/programul-national-de-dezvoltare-locala
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
beneficiarii nu trebuie să uite că sînt „credite de angajament” pe care nu noi mai apucăm să le restituim
iar auditarea CCR 2013-2015 a arătat nereguli grave, multe penale, în utilizarea legală a acestor bani publici