Evenimentele dedicate împlinirii a 25 de ani de la înființarea Universității „Valahia” din Târgoviște au avut astăzi, în centrul lor, momentul reuniunii festive a Senatului Universității.
Gazde au fost rectorul Călin Oros și Constantin Pehoiu, președintele Senatului Universității. Evenimentul s-a bucurat de prezență numeroasă: reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei în frunte cu IPS Părinte Mitropolit Nifon, reprezentanți ai autorităților județene și locale (președintele CJD – Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, prefectul Antonel Jîjîie), parlamentarii dâmbovițeni – Adrian Țuțuianu (care este și membru al Senatului Universitpții), Leonardo Badea, Corneliu Ștefan, Oana Vlăducă și Carmen Holban, secretarul de stat din Ministerul Educației – Gigel Paraschiv, decani, profesori, rectori de la universități din țară.
Un moment special a fost acela al înmânării diplomelor de excelență celor 4 rectori pe care Valahia i-a avut de la înființare: Florea Oprea – fondator și primul rector al Universității, Sorin Zaharia – rector interimar pentru o scurtă perioadă de timp, Ion Cucui – rector în perioada 2002 – 2012 și Călin Oros – actualul rector.
În discursurile celor care au cuvântat s-a făcut referire la borna extrem de importantă pe care o reprezintă cei 25 de ani în viața Universității „Valahia” și transformările bune prin care a trecut în acest sfert de veac.
Onoare muncii!
Comentarii recente