Eveniment cultural de excepție, „Primăvara clasică europeană” se impune cu greutate în calendarul spectacolelor de gen organizate în municipiul Târgoviște. A debutat în 2014 (foto), a continuat în 2015 (foto), a adus Carmina Burana în 2016 și va răsuna din nou, marți, 9 mai, de Ziua Europei, în sala mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște.
În cadrul spectacolului din acest an vor fi interpretate arii internaționale celebre, în acompaniamentul Orchestrei Simfonice „Muntenia”, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Soliștii acestei ediții vor fi: sopranele Anișoara Cebotari, Tatiana Caisîn, Daniela Cârstea și tenorii Vlad Miriță, Florin Georgescu, Liviu Indricău. Evenimentul va fi prezentat de către Vlad Miriță.
„Primăvara clasică europeană” este un spectacol organizat de Primăria municipiului Târgoviște în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură.
Onoare muncii!
Comentarii recente