S-a întâmplat astăzi, pe stadionul „Eugen Popescu”, o conferință de presă dedicată parcursului foarte bun pe care echipa de fotbal Chindia Târgoviște îl are în acest an. Mâine, Chindia merge la Mioveni, pentru un meci extrem de important în economia clasamentului, ambele echipe aflându-se la egalitate de puncte, 44.
Alături de președintele clubului, Marcel Ghergu, s-au aflat astăzi primarul municipiului – Cristian Stan și președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Alexandru Oprea, conducătorii celor 2 instituții care susțin financiar echipa. În context, ambii au întărit susținerea pe care o acordă și o vor acorda, atingând și subiectele ce țin de infrastructură.
Alexandru Oprea: Am venit astăzi aici pentru a da un semnal că, așa cum am făcut în sezonul trecut, și sezonul acesta am fost alături de echipă. Noi spunem că exemplul de organizare sportivă pe care îl avem la Târgoviște este apreciat de Federația Română de Fotbal. I-am asigurat de sprijinul autorităților județene și al Primăriei în continuare. Le-am spus care sunt proiectele de la nivelul autorităților locale, respectiv stadionul de la gară și acel teren sintetic pe care ne-am propus să-l facem în colaborare cu Primăria și FRF.
Cristian Stan: Bineînțeles că ne dorim promovarea, ne-am bucura foarte mult dacă echipa din Târgoviște ar ajunge pe prima scenă fotbalistică a țării, dar nu cred că e o tragedie dacă nu promovăm acum. În schimb, pe următoarele 2-3 sezoane cred că va trebui, în contextul în care vom avea și o infrastructură normală, decentă, să fixăm, ca și obiectiv, promovarea în prima ligă. (…) Referitor la stadion, în momentul de față suntem destul de aproape să obținem finanțarea. Sigur că va mai dura, nu se bate din palme, o investiție atât de importantă are nevoie de timp. Referitor la terenul sintetic de la Complexul Turistic de Natație, ieri am primit din partea FRF agrementul pentru clauzele contractuale ale asocierii. Negocierea pe care am făcut-o a fost ca acest teren să nu fie administrat de AJF; vrem să-l administrăm noi, administrația publică locală.
Onoare muncii!
a fost suficientă o ședință de imagine pentru pesedimea locală ca echipa să ia 2 goluri în nici două minute la Mioveni.
cine-i piaza rea? cine e mamona?
a mai săvîrșit-o și Țuțuianu, nu v-ați învățat minte?
lucrați pentru echipă, lucrați pentru Târgoviște și județ.
nu e nevoie să defilați cu ea, oamenii pricep, nu-s urangutanii definiți de Țuțuianu!
🙁 🙁 🙁