Are balta pește, Stiri in imagini

Oana Vlăducă (PSD Dâmbovița), demers la ministrul Agriculturii pentru autorizarea la plată a fermierilor care nu și-au primit subvențiile!

POZ_7284

Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, a adresat astăzi o întrebare ministrului Agriculturii, Petre Daea, solicitându-i să intervină pe subiectul autorizăii la plată a mai multor fermieri dâmbovițeni din sudul județului care nu și-au primit subvențiile de la APIA. Beneficiarii au fost selectați la controlul prin teledetecție, dar nu li s-a comunicat niciun rezultat, nu li s-a spus că ar avea ceva în neregulă, dar plățile sunt blocate.

Textul întrebării:

Cu ocazia deplasărilor în teritoriu, precum și în cadrul audiențelor la cabinetul parlamentar, am fost sesizată de către mai mulți fermieri din sudul județului Dâmbovița (comunele Potlogi și Corbii Mari) cu privire la următorul aspect.

Selectați în eșantionul de control prin teledetecție, nu li s-a comunicat, până în acest moment, niciun răspuns cu privire la rezultatul controlului, nu li s-au transmis solicitări de clarificări și nu au primit plata subvenției pe suprafață.

Față de această situație, vă rog, domnule ministru, să dispuneți verificarea situațiilor de introducere în sistem a rapoartelor de control, respectiv autorizarea la plată a beneficiarilor în dreptul cărora nu există neclarități în urma controlului. Fac precizarea că persoanele respective cultivă suprafețe mari de teren, iar neplata subvențiilor atrage după sine dificultăți financiare în continuarea activității agricole.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva