Municipiul Târgoviște face primii pași pentru aderarea la un centru urban guvernat de conceptul SMART CITY. Astăzi, în cadrul Consiliului Local, a fost aprobat acordul de parteneriat între Primăria municipiului și Universitatea „Valahia” pentru realizarea unui proiect-pilot la nivel național: Centru de cercetare în domeniul vehiculelor electrice.
Vorbim de un concept integrator, ale cărui obiective sunt studierea, proiectarea și construcția de vehicule electrice noi pentru agrement și/sau transport de persoane, dar și reconversa vehiculelor propulsate de motoare clasice (cu ardere internă) și trecerea acestora la propulsie prin motoare electrice, precum și crearea unei infrastructuri adecvate. Concret, Universitatea „Valahia” din Târgoviște va susține, prin profesorii, studenții și specialiștii săi, activitatea educațională și de cercetare, iar Primăria Municipiului Târgoviște va asigura fondurile necesare pentru construcția și dotarea centrului. Acest parteneriat coincide cu realizarea primelor acțiuni concrete de modernizare a Municipiului Târgoviște în concordanță cu strategiile și politicile europene privitoare la vehiculele electrice, a declarat primarul Cristian Stan.
Suma alocată investiției este de 450.000 lei pentru următorii 3 ani. Etapele proiectului vor consta în:
- Proiectarea, construcția și amenajarea unui sediu pentru Centrul de cercetare în domeniul vehiculelor electrice;
- Dotarea Centrului cu utilaje, echipamente, standuri și materiale specifice activității de cercetare;
- Realizarea de prototipuri de vehicule electrice.
Onoare muncii!
Comentarii recente