Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a răbufnit astăzi și a criticat în termeni duri administrația centrală după ultimul gest al Executivului, în aparență, unul de sprijin pentru administrațiile locale. E vorba de ultima alocare de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de 1,6 milioane lei, către municipiul Târgoviște, pentru reabilitarea termică a blocurilor.
Am spus că este un sprijin „în aparență”, pentru că, în realitate, banii nu vor putea fi folosiți absolut deloc, dat fiind timpul foarte scurt până la finalul anului. Alocarea nu e multianuală, deci banii dați acum trebuie musai cheltuiți până la sfârșitul lui decembrie, altfel vor fi luați înapoi de același guvern „generos”. Ori, în condițiile în care trebuie parcurs tot traseul legal ce ține de achiziția publică a lucrărilor, cheltuierea fondurilor devine, practic, imposibilă.
Primarul Cristian Stan:
Ne-au dat bani de la Ministerul Dezvoltării pentru blocuri. Ne-au dat 16 miliarde lei vechi, dar bugetul nu e multianual. Deci, mi-au dat săptămâna trecută ca să-i cheltui până la sfârșitul anului. Păi, să-mi spună mie cineva că poate într-o lună de zile de iarnă să facă proiectare, să facă licitație, să încheie contract de execuție, să dea ordin de începere și să execute și lucrarea. Fraților, unde suntem? Îmi tai în septembrie finanțarea la școli și grădinițe și îmi dai la sfârșitul lui noiembrie 16 miliarde pe reabilitare termică. Așa ceva este inadmisibil pentru o administrație publică centrală care, chipurile, știe ce face acolo.
Am văzut că acuma se face mare tam-tam pe rectificările bugetare. Păi, astea sunt rectificările bugetare care se dau. Dacă n-am buget multianual, la sfârșitul anului mi-a luat toți banii, că n-am cum să cheltui niciun leu. Clar n-am cum să cheltui niciun leu și nimeni din asta n-ar putea să folosească vreun leu în condițiile în care-ți dă banii la sfârşitul lui noiembrie ca să-i cheltui în decembrie. (…) Au tăiat finanțările pe școli și grădinițe, au tăiat drepturile persoanelor cu handicap. În schimb, ne-au dat 16 miliarde la blocuri, la sfârșitul lunii noiembrie ca să le terminăm până la sfârșitul lunii decembrie. Să ne dea și un ghid de utilizare și poate dau și o lege în care să abroge pentru o lună de zile legea privind achizițiile publice. Despre asta vorbim. E un haos de nedescris în administrația publică centrală, care se repercutează, din păcate, puternic către zona administrației publice locale.
Cam așa lucrăm în momentul de față și sper să ne-ajute Dumnezeu să se schimbe lucrurile. Vorbesc nu dintr-o perspectivă politică, ci strict administrativă.
Onoare muncii!
Guvernul Ponta care nu a dat bani pentru anvelopari e „bun” ca e „rosu” Guvernul Ciolos care a dat bani pentru anvelopari e „rau” pentru ca e „incolor”.
Ordinul 951/14.05.2015: Municipiul Târgoviște a primit a doua cea mai mare sumă la nivel național pe reabilitare termică – 3.042.887.
Mai ușor cu incolorii pe scări.