Noul manager al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, a organizat astăzi o conferință de presă, dorindu-și să prezinte o serie de măsuri care s-au implementat în ultima lună și jumătate de când a preluat conducerea unității. Câteva dintre acestea:
Înlocuirea vechiului generator al locației centrale cu unul nou, de 5 ori mai puternic, care poate să asigure funcționarea întregii locații în cazul în care intervine o pană de curent. Vechiul generator putea să susțină doar Unitatea de Primiri Urgență, Blocul Operator și Secția de Terapie Intensivă.
Igienizarea Secției de la Voinești, schimbarea acoperișului și, parțial, a tâmplăriei. De asemenea, secția a fost racordată la sistemul de canalizare al comunei.
Îmbunătățirea condițiilor de hrană. Noul manager a impus, prin controale riguroase și responsabilizarea personalului de la bucătărie, ca meniul să fie îmbunătățit și să nu se repete de la o zi la alta, așa cum se întâmpla până acum. În săptămâna următoare, meniul se poate repeta, dar într-o altă ordine zilnică. Mâncarea o controlăm zilnic, atât la bucătărie, cât și la patul bolnavului. Mergem aleator prin secții ca să vedem în ce condiții ajunge mâncarea și întrebăm pacienții.
Îmbunătățirea condițiilor hoteliere, prin schimbarea paturilor și a lenjeriilor în secțiile deficitare. O măsură concretă vizează schimbarea achiziției de detergenți și a procedurii de spălat. Spune managerul spitalului că, în prezent, se face spălarea lenjeriilor la 90 de grade, cu clor, care atacă țesăturile. Am contactat câțiva producători și distribuitori de detergenți lichizi, care asigură o spălare la temperatură mai joasă, cu inactivarea clorului, care asigură o durată mai mare de viață a țesăturilor. (…) N-aș vrea să mai văd la patul bolnavului lenjerii cu găuri sau perne confecționate din bucăți de burete tăiat și îndoit în bucăți de cearceaf.
Reducerea cheltuielilor generale, fără a afecta serviciile de funcționare, aprovizionarea cu medicamente, materiale sanitare și hrană.
Alături de Claudiu Dumitrescu au stat președintele CJD, Adrian Țuțuianu, directorul de îngrijiri medicale, Rodica Nicolae și directorul financiar, Silviana Marin.
Comentarii recente