Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a întărit recent faptul ca își dorește să continue parteneriatul politic cu ALDE, o colaborare care s-a probat la ultimele alegeri locale și, mai ales, după scrutinul din 5 iunie, când cele 2 formațiuni și-au dat mâna pentru a face majorități în județe, municipii, orașe, comune. Pentru Adrian Țuțuianu, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin este reprezentativ pentru curentul liberal:
Relațiile noastre cu ALDE au fost foarte bune. Ne-am înțeles foarte bine și acum, la alegerile locale, în zona de constituire de majorități în consiliile județene. Sunt județe în care puteam face majorități fără ALDE, dar i-am luat în calcul, au vicepreședinți, pentru că ne dorim un parteneriat pe termen lung. Credem, n-avem nicio îndoială că ALDE reprezintă curentul liberal din România, în timp ce PNL a rămas doar o siglă în spatele căreia s-a ascuns vechiul PDL (Față în față, Columna TV).
Onoare muncii!
Comentarii recente