A preluat PNL Dâmbovița la sfârșitul lunii februarie, venind direct de la șefia UNPR. A eșuat în alegerile locale, marile obiective, președinția Consiliului Județean Dâmbovița și Primăria Târgoviște, fiind pierdute în mod categoric în fața Partidului Social Democrat. Aventura lui Dumitru Miculescu în rândul liberalilor s-a terminat astăzi, așa cum anunță el însuși printr-un comunicat de presă:
O analiză pertinentă a rezultatului alegerilor locale din 5 iunie, la nivelul judeţului Dâmboviţa, impune, evident, necesitatea unei noi abordări politice în vederea alegerilor parlamentare de la finele acestui an. PNL Dâmboviţa şi-a atins doar în parte obiectivul, acolo unde, prin votul cetăţenilor, a reuşit să câştige mandate de primar şi majorităţi în consiliile locale. PNL Dâmboviţa nu a atins obiectivul formării unei majorităţi la nivelul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, fapt pentru care consider că este responsabilă întreaga echipă de conducere, vorbind aici de copreşedinţi, membri CJEX şi responsabili de colegii. Rezultatul ne obligă să facem unul sau chiar doi paşi înapoi pentru a lăsa loc unei noi viziuni, menite a aduce victorie pentru PNL Dâmboviţa la alegerile parlamentare.
În această situaţie, îmi prezint demisia de onoare din funcţia de copreşedinte al PNL Dâmbovița, renunţând pentru moment şi la calitatea de membru PNL. Aș vrea de la colegii mei, care se ascund încă în spatele sintagmei de ,,vechi liberali” sau “vechi pedeliști”, să-și recunoască, unii trădările, alții neputința, și să-și arate prin fapte liberalismul din vorbe, prezentându-și demisiile de onoare. Mă aștept, în schimb, ca în spiritul pur al tradiției liberale dâmbovițene, PNL Dâmbovița să pactizeze cu PSD Dâmbovița, spre liniștea ambelor părți. Eu, Dumitru Miculescu, nu mă regăsesc în această liniște a trădărilor și a intereselor mărunte. Nu am intrat în PNL pentru posturi plătite de stat și nu vreau să girez cu tăcerea mea ceea ce se va întâmpla în următorii 4 ani în județ, preferând să pot să-i privesc în ochi pe zecile de mii de dâmbovițeni care au crezut în PNL. O viitoare cumetrie PNL – PSD nu va însemna altceva decât desconsiderarea și umilirea celor care au pus ștampila votat în dreptul săgeții și nu a trandafirilor.
Eu cred în continuare, cu tărie, în strategia de dezvoltare a judeţului gândită şi prezentată în campania electorală pentru alegerile locale şi am speranţa că, la momentul în care liberalii vor avea curajul să înfrunte PSD, dacă acest lucru va fi posibil vreodată, această strategie va fi aplicată pentru şi în interesul dâmboviţenilor.
Cu consideraţie, Dumitru Miculescu
Comentarii recente