Are balta pește, Stiri in imagini

Dirijorul Coralei „Appassionato”, Florin Badea, se alătură PSD Dâmbovița!

florin badea psd

PSD Dâmbovița reușește să atragă în partid un alt nume important din viața culturală a județului. La puțin timp după anunțul aducerii tenorului Florin Georgescu, președintele Adrian Țuțuianu l-a prezentat astăzi pe dirijorul Coralei „Appassionato”, Florin Badea, recent intrat în echipa social-democraților dâmbovițeni.

Florin Badea este doctor în muzică, fondatorul Coralei „Appasionato” (Facultatea de Muzică din Târgoviște), fondatorul Coralei „Cantabile” (Liceul de Arte „Bălașa Doamna”), premiat la zeci de concursuri naționale și internaționale și unul din cei care au ridicat cu mult prestigiul municipiul Târgoviște, al județului Dâmbovița în lumea muzicală!

Adrian Țuțuianu: Eu sunt mândru că Florin Badea vine în Partidul Social Democrat. Domnia-sa va avea, alături de Florin Georgescu, alături de Erich Agnes și de alți colegi din partid, sarcina de a se ocupa de zona culturală la nivel de județ, la nivel de municipiu Târgoviște. Vreau să vă precizez că sunt mulți oameni care au venit în Partidul Social Democrat. De fiecare dată, am să încerc să vă prezint personalitățile. Vom face lucrul acesta și joi, și săptămâna viitoare, luni, pentru că dorim să ieșim în fața oamenilor, în luna iunie, cu o echipă foarte bună, profesionistă, cu personalități ale județului Dâmbovița, cu oameni care au o carieră didactică universitară importantă, precum și oameni care au rezultate foarte bune în activitățile pe care le desfășoară. Sper ca opinia publică, cetățenii care votează să aprecieze efortul nostru de consolidare, de înnoire, de profesionalizare a vieții politice.

Florin Badea: Am ales propunerea de a construi împreună un proiect cultural, având la bază dorința de a promova performanța în rândul elevilor, al studenților noștri din cadrul Universității „Valahia”, al absolvenților noștri. Este un proiect concret pe care l-am făcut întotdeauna și vreau să-l ducem mai departe împreună. E foarte simplu!

În perioada următoare, se va lua și o decizie cu privire la o eventuală candidatură a lui Florin Badea pe lista PSD de consilieri, fie la municipiul Târgoviște, fie la Consiliul Județean Dâmbovița.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva