S-a întâmplat duminică, la Ludești, inaugurarea grădiniței din satul Scheiu de Sus. Investiția a fost posibilă prin finanțare guvernamentală (Programul Național de Dezvoltare Locală – OUG 28/2013) și a costat aproximativ 800.000 lei. Grădinița are 2 săli de clasă, cancelarie, grupuri sanitare și a fost executată de la zero în cursul acestui an.
La inaugurare au participat primarul comunei Ludești – Laurențiu Dincă, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, administratorul public al județului – Alexandru Oprea, directorul SC Lucrări Drumuri și Poduri – Alin Manole, consilieri județeni și locali.
Președintele CJD le-a vorbit celor prezenți despre investițiile care se derulează în localitate. La fel ca grădinița din Scheiu, există o lucrare avansată la Potocelu, tot o grădiniță (2.000.000 lei valoarea investiției) finanțată prin OUG 28/2013. De asemenea, un obiectiv prioritar este drumul județean care leagă Scheiu de Jos – Scheiu de Sus, până la biserică, spre Gura Ursului (4,5 km lungime).
Onoare muncii!
Comentarii recente