Bătălia electorală pentru localele din 2016 îi provoacă pe liberali să-și găsească un candidat cu șanse la Primăria Târgoviște. Oamenii lui Vladu și Orban au declanșat un fel de concurs intern la care s-au înscris 6 doritori: Gabriel Plăiașu, Gabriel Grozavu, Ciprian Prisăcaru, Claudiu Dumitrescu, Ion Liță și Ciprian Preduț. Pe ultimii 2 îi trecem de pe-acum la „și alții” fără prea multe explicații. Cum ar veni, adică, rămâne ca lucrurile să se tranșeze între primii 4.
Până se vor decide liberalii între ei, am întrebat și un social-democrat cu funcție, pe secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, cum vede propunerile PNL, cine crede că ar fi un adversar mai puternic și cine ar fi o victimă la îndemâna PSD.
Oprea crede că cel mai redutabil candidat pe care PNL ar putea să-l scoată e Gabriel Plăiașu, fost deputat. Social-democratul nu-l vede, însă, pe acesta, nominalizat de PNL la candidatură. În același timp, secretarul PSD Dâmbovița spune că, dacă ar fi el cel în măsură să aleagă un adversar pentru Primăria Târgoviște, cel mai mult i-ar conveni prim-vicepreședintele PNL Dâmbovița, Gabriel Grozavu.
Onoare muncii!
Comentarii recente