Are balta pește, Stiri in imagini

Titus Corlățean, declarații după scrisoarea prin care se cere demisia lui Dragnea!

Fost ministru de Externe, actual senator PSD Dâmbovița, Titus Corlățean face o analiză a demersului prin care, astăzi, lui Liviu Dragnea i s-a cerut demisia din funcțiile de președinte al partidului și al Camerei Deputaților (vezi aici scrisoarea semnată și de președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu).

Titus Corlățean:

Scrisoarea ridică teme de fond corecte și care reflectă, de fapt, acumularea în timp, a unei tensiuni tot mai puternice în interiorul PSD. Teme precum reducerea rolului și competențelor unor structuri statutare de conducere a partidului sau desemnarea unor membri ai guvernului cu competențe extrem, extrem de limitate, care, în anumite cazuri, au frizat penibilul nu aveau cum să nu genereze discuții în interiorul partidului și ele există de mai multă vreme. Tocmai de aceea, dintr-un anumit punct de vedere, aceste demers nu este chiar o surpriză.

În ciuda rezultatelor guvernării, care, paradoxal, sunt pozitive, noi am resimțit și resimțim deficiențele de competență la nivelul unora dintre membrii guvernului și anumite greșeli, inclusiv greșeli care țin de limba română. Lucrurile astea ne afectează, ca partid și avem reacția asta și la nivel local, din discuțiile cu primarii, cu cetățenii. Altfel spus, de pomană muncim – și noi, la Dâmbovița, muncim foarte susținut ca structură de partid și la nivelul administrației – dacă aceste rezultate riscă să fie afectate de lucruri care, iată, sunt semnalate corect prin scrisoarea menționată.

Așa încât nu am cum să nu fiu solidar cu demersul respectiv și cu poziția exprimată de președintele Organizației Județene, dl Adrian Țuțuianu, pentru că este nevoie să găsim soluții în interiorul partidului. 

Sunt preocupat de faptul că există această tensiune în partid, dar este clar că nici nu putem continua așa și că e nevoie de o dezbatere în forul statutar. Până la urmă, acest demers prin care se solicită demisia președintelui nu văd de ce ar trebui dramatizat. PSD a fost și trebuie să rămână un partid democratic. Nu e forțarea cuiva împotriva statutului, ci solicitarea unui gest de onoare pe care președintele partidului poate să-l facă.

Pe de altă parte, cred că toți, indiferent de pozițiile exprimate, ar trebui să privilegiem interesul partidului, interesele guvernării și ale României. Și văd toate discuțiile și deciziile care vor urma în lumina acestui interes mai larg, al unității partidului, pentru că, altfel, riscăm să ne pierdem relevanța. Un subiect de genul „OUG privind amnistia și grațierea”, care a fost evocat la nivelul guvernării, este extrem de delicat și trebuie tratat ca atare. Am văzut că scrisoarea propune o dezbatere în Parlament, transparentă, ceea ce înseamnă un exercițiu democratic, corect și care ne-ar feri de riscuri serioase, inclusiv în plan extern.

Deci, lucrurile sunt complexe, sunt complicate, iar acest semnal transmis de lideri cu greutate, subliniez acest lucru, trebuie tratat foarte serios în Comitetul Executiv.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva