Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, solicită public instituțiilor statului să ia măsuri cu privire la acțiunile pe care PNL Dâmbovița le aplică în teritoriu. În fapt, „liberalii” lui Dumitru Miculescu[Read More…]
Lună: aprilie 2016
Târgoviște: Sistem performant de monitorizare a spațiilor publice!
Municipiul Târgoviște este foarte aproape de finalizarea unui proiect esențial pe zona de siguranță urbană: „Dotarea cu echipamente pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în zona de acțiune urbană”. Primarul[Read More…]
Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, de Înviere!
Sâmbătă, 30 aprilie 2016, începând cu ora 23.30, Slujba Învierii şi Sf. Liturghie Arhierească vor fi oficiate, la Catedrala din Târgovişte, cu ocazia celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului,[Read More…]
Daruri pentru copii în Săptămâna Mare, la Centrul Social-Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei!
S-a întâmplat astăzi, la Centrul Social-Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, o acțiune social-filantropică intrată, deja, în tradiția comunității locale. Astfel, 30 de copii ai Complexului de Servicii Sociale „Floare de Colț”[Read More…]
ALDE: Lista și ordinea candidaților pentru Consiliul Județean Dâmbovița!
O „Altfel de abordare” este mesajul electoral al ALDE Dâmbovița, care anunță că în cursul zilei de azi, 26 aprilie a.c., a depus lista completă a candidaturilor consilierilor pentru Consiliul[Read More…]
Senatorul Leonardo Badea, președintele celei mai recente Comisii comune a Camerei Deputaților și Senatului!
Senatorul PSD Dâmbovița, Leonardo Badea, a fost desemnat să conducă nou înființata Comisie comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curții de Conturi[Read More…]
Târgoviște: ASR Principele Radu, întâlnire cu IPS Părinte Mitropolit Nifon!
Luni, 25 aprilie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a primit, la Reședința Eparhială, pe Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, însoţit de unul din consilierii Casei Regale.[Read More…]
FOTO: Principele Radu, întâlnire cu primarul Cristian Stan și vizită la Curtea Domnească din Târgoviște!
Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a aflat astăzi într-o vizită oficială în municipiul Târgoviște. Vizita a cuprins mai multe întâlniri, începând cu cea de la Crucea Roșie Dâmbovița,[Read More…]
Președintele PSD Dâmbovița, primul mesaj după condamnarea lui Liviu Dragnea!
Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a avut astăzi prima reacție față de condamnarea lui Liviu Dragnea (2 ani de închisoare cu suspendare) în dosarul întocmit după referendumul de suspendare a[Read More…]
PSD Dâmbovița – lista completă și ordinea candidaților pentru Consiliul Județean!
PSD a depus astăzi, la Biroul Electoral Județan, candidaturile pentru Consiliul Județean Dâmbovița la alegerile din 5 iunie. Conduși de Adrian Țuțuianu, președintele CJD și cel care deschide lista partidului,[Read More…]
Comentarii recente